AL DOILEA CER

Brațele mării trimit către mantia de nisip
Întinsă dinaintea-i, valuri...
Ce tot in calea-i distrug și fac sa pară
A sfârșit!
Of! Ce ușor s-a risipit!
Chipurile desenate de copii,acum de mare,
Înghițite vor dăinui acol' in veșnicul abis.
Dar nu știați dragi călători ai timpului...
Că marea...este-al doilea cer
Ce ascunde doar himere și visuri furate
Ne-mplinite?

TARZIILE CONFESIUNI

E viața-mi flacăra ce arde viu!
Voința de a arăta că-n lăuntru-mi nu-i pustiu,
Mă tine sus pe piedestal,
Și-n urma las...un gust amar.
Tot zâmbind si-ncet pierind,
Eu vă las să credeți cu tărie
Că totu-i doar o poezie,
Așternută de un om nebun,pe-o galbenă hârtie.
Citiți voi oameni buni prin ale mel' destăinuiri?
Sau doar privind printre cuvinte?
Ca dor strigat,de mine voi să v-aduceți aminte.
Pieirea sufletului,puțin cate puțin..și-a atins țelul
Pe mine-n lumea plutitoare m-a trimis
Și acum voi descifrați mesjul cu care de mult,
Tot incerc eu,
La suflet să v-ating,voi suflete pline de ură...
Ce stingeți atâta căldura!!!

O VREME DE...DOR

Undeva in abisul de sus mi se pierd..
Ochii inlacrimati.
Ce nori negri,de-al meu dor
Parca-ntristati
Ai indraznit sa pleci,si tu suparat,
Cu ochii incercanati!
Inima bolnava imi provoaca
Aduceri aminte,
Cand nu ma vedeai,pe furis,
Te priveam cumninte...
Transmit durerea in cuvinte,cardiaca asteptandu-te
De noi, tu, sa ne-aduci aminte!

GANDURI NEGRE

AM COMPUS O POEZIE DUPA STAREA CARE MI-O DAU ALTII

Suflete innecate in pamant
Napadite candva de un..nostalgic cant,
Dansand hipnotic in propria viata, ca si cand,
Condusi de un malefic vant,
Se las' purtati spre vesnicul mormant
Spre vindicativul somn adanc.
Un cer stins si-o durere aprinsa,
Un zumzet de albina, pierduta si ea, trista
Un fel de agonie a tot ce ma-nconjoara
Sa piara acest mic univers de suferinta aprins ce tare ma-nfioara!
Vreau tot, sa moara!
Ca alta lume,fericita,sa apara!