O NOAPTE

Fundalul negru-al vietii noastre...
Sunt sentimente gri, rostite-n soapte.
Sunt degetele-mi ce se plimb desarte,
Dar nu-n simtiri, ci intr-o noapte.
Si risipind trairile-ncurcate,
Am ispravit o zi s-o alta noapte.

SA IES DIN PACAT

Inaintez pe-o scara,
Cazuta la pamant!
C-un suflet subred.
Ce licare,
Din cand in cand!
Intr-un joc nefast.
Ce vreau...
Sa-l ispravesc curand!
Dar cum pe scara,
Nu pot la Tine sa mai urc,
Da-mi aripi Doamne,
La Tine sa ajung!

SA STERGI SI FAPTELE, TU PLOAIE!

Sa stergi si faptele, tu ploaie!
Sa nu mai lasi inimi arzande sa se-nnmoaie!
Sa ingheti pana si tu, sa nu mai ai vapaie!
Sa zdrobesti tot, chiar si gandur'le ce taie!

Sa-nsiri cuvinte fara grai!
Sa frangi si-al pasarilor, nai!
Sa invelesti robotii cu pamant de mucegai!
Sa dai doar aerului, evantai!

Apoi, sa uiti de fiare si cadavre-necacioase
Sa pleci doar tu, cu tine, undeva in sfinte nebuloase.
Sa picuri iar in infinit...
Aici. tot a-nceput cu un sfarsit!

DUMNEZEU

Multi dintre noi...

Uitat-am de-a ne fi rugat!
La ceas de-osanda, pe-altu-am acuzat!

Tot multi multi si ieri au fost...

Cei care in biserica, nu s-au intors!
Cei care, dulcele-au gustat, in zilele de post!
Cei care sufleteste, nu inteleg de ce nu au un rost!

Si sunt si azi... tot multi!

Ce nu muncesc, dar urla ca-s desculti!
Ce se-ntreaba, de ce se simt striviti parca de munti!
Ce au deviza: "Traieste clipa, in pacat tre' sa te-afunzi!

De ce-ati uitat, ca Dumnezeu...

Iarta si cel mai crunt ateu!
Asteapta sa-L chemati, mereu!
Pe nimeni n-a lasat la greu!

DE CE ESTI TRISA...? ZI REPEDE...CE SA-TI CANT???

Când te-ntreabă nedumerit,
Câte-un "oarecare": "-ce-ai??"
Poți să-i spui ușor, destăinuitor,
Frustrat, că tu...nu ai?
Poți tu "oarecare" compara victimizarea,
Cu un suflet parcă, fără grai?
Pleci tot așa...îngândurat...
Și-ți spui: " tu "oarecare'...ai!!!"

CEA VECHE...EA

Un gând, de mamă.
O poză veche!
Un dor ascuns,
Al meu...de veghe..

O lungă și ascunsă dăinuire,
În poza veche, din album...
O dulce și pierdută-a ei privire,
Adânc purtat, in nemurire, al ei blajin și surd parfum...

PENTRU LIBERTATEA NOASTRA...EL

Mergând însingurată-n ziua sfânta,
Al negrului cer, mă-nspăimântă;
Copacii-nfloriți în frig se-avântă,
Și peste noaptea cântătoare,
Printre amar și vorbe goale
Printre suspine-ncercănate
Poezii albe, neterminate.
Se las' pierdute surde raze,
Formând din pace, lungi crevase
Și-nghit cărări de lacrimi...multe!
Și răni de prunci, de dor crescânde.
Banale străzi, de lacrimi ruginite,
Sfârșesc cu ei, în vise făr' de clipe! 

ROMANUL NUMIT ROMANIA

Gândindu-mă la ceea ce au creat stramosii nostrii,mi-am dat seama ca ei au creat Bucurestiul de astazi care pentru mine, este volumul istoric in care s-a scris romanul numit Romania.
Un adevarat trecut in care au ramas inscrise secole.
APRECIERI SINCERE PENTRU TOTI CEI CE LUPTA SA SCRIE NOI CAPITOLE CE VOR CREA NOI SI NOI VOLUME...

AL DOILEA CER

Brațele mării trimit către mantia de nisip
Întinsă dinaintea-i, valuri...
Ce tot in calea-i distrug și fac sa pară
A sfârșit!
Of! Ce ușor s-a risipit!
Chipurile desenate de copii,acum de mare,
Înghițite vor dăinui acol' in veșnicul abis.
Dar nu știați dragi călători ai timpului...
Că marea...este-al doilea cer
Ce ascunde doar himere și visuri furate
Ne-mplinite?

TARZIILE CONFESIUNI

E viața-mi flacăra ce arde viu!
Voința de a arăta că-n lăuntru-mi nu-i pustiu,
Mă tine sus pe piedestal,
Și-n urma las...un gust amar.
Tot zâmbind si-ncet pierind,
Eu vă las să credeți cu tărie
Că totu-i doar o poezie,
Așternută de un om nebun,pe-o galbenă hârtie.
Citiți voi oameni buni prin ale mel' destăinuiri?
Sau doar privind printre cuvinte?
Ca dor strigat,de mine voi să v-aduceți aminte.
Pieirea sufletului,puțin cate puțin..și-a atins țelul
Pe mine-n lumea plutitoare m-a trimis
Și acum voi descifrați mesjul cu care de mult,
Tot incerc eu,
La suflet să v-ating,voi suflete pline de ură...
Ce stingeți atâta căldura!!!

O VREME DE...DOR

Undeva in abisul de sus mi se pierd..
Ochii inlacrimati.
Ce nori negri,de-al meu dor
Parca-ntristati
Ai indraznit sa pleci,si tu suparat,
Cu ochii incercanati!
Inima bolnava imi provoaca
Aduceri aminte,
Cand nu ma vedeai,pe furis,
Te priveam cumninte...
Transmit durerea in cuvinte,cardiaca asteptandu-te
De noi, tu, sa ne-aduci aminte!

GANDURI NEGRE

AM COMPUS O POEZIE DUPA STAREA CARE MI-O DAU ALTII

Suflete innecate in pamant
Napadite candva de un..nostalgic cant,
Dansand hipnotic in propria viata, ca si cand,
Condusi de un malefic vant,
Se las' purtati spre vesnicul mormant
Spre vindicativul somn adanc.
Un cer stins si-o durere aprinsa,
Un zumzet de albina, pierduta si ea, trista
Un fel de agonie a tot ce ma-nconjoara
Sa piara acest mic univers de suferinta aprins ce tare ma-nfioara!
Vreau tot, sa moara!
Ca alta lume,fericita,sa apara!